Dan Nistor, distrus după eșecul cu Sepsi: „Parcă sunt blestemat să nu pot câștiga trofee!” + Mijlocașul Universității Craiova nu renunță. Mesaj pentru colegi

Dan Nistor, distrus după eșecul cu Sepsi: „Parcă sunt blestemat să nu pot câștiga trofee!” + Mijlocașul Universității Craiova nu renunță. Mesaj pentru colegi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Nistor a părut dărâmat după eșecul suferit cu Sepsi, 0-2. Universitatea Craiova pare ieșită din cursa pentru titlu, iar mijlocașul se gândește că este blestemat să nu câștige trofee. Cu toate acestea, Nistor nu cedează și are un mesaj pentru colegi.

Universitatea Craiova pare de nerecunoscut. Oltenii au câștigat derby-ul cu CFR Cluj, ca apoi să se impună în marele meci cu FCSB. Cu toate acestea, Craiova a pierdut cu Academica, iar acum cu Sepsi.

„A fost cel mai prost meci de la venirea mea aici” a fost reacția lui Marinos Ouzounidis, după partida cu Clinceni.

Dan Nistor, distrus după eșecul cu Sepsi: „Parcă sunt blestemat să nu pot câștiga trofee!” + Mijlocașul nu renunță

 

„Din punctul meu de vedere nu s-a terminat, luptăm până la final. Va fi destul de greu, dar nu avem ce face.

Ce să se întâmple? Am avut acea ocazie la 0-0 prin Ivan, dar nu am marcat și am primit gol la finalul primei reprize și nu am mai putut să mai revenim.

Ne pare rău, dar nu avem ce face, trebuie să muncim în continuare.

Nu mai am cuvinte, nu știu ce să mai zic. Stau să mă gândesc seara că poate sunt eu blestemat și nu pot să câștig un trofeu.

În play-off nu este nicio echipă mică, din punctul meu de vedere. Sepsi a avut probabil vreo primă, cred că au meritat victoria, iar noi trebuie să ridicăm capul din pământ”, a declarat Dan Nistor după meci.

 

Sepsi – Universitatea Craiova 2-0. ECHIPELE DE START:

Sepsi: J. Fernandez – Csiszer, Ninaj, B. Mitrea, Ștefănescu – Vașvari, N. Păun – Dumiter, E. Gonzalez, Achahbar – Safranko
Rezerve: Niczuly – Tincu, Golofca, Nouvier, Aganovic, C. Petrila, Purece, Fofana, N. Tamas
Antrenor: Leo Grozavu

Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Acka, M. Constantin, N. Bancu – Nistor, Al. Mateiu – I. Mitran, Cicâldău, Al. Cîmpanu – A. Ivan
Rezerve: I. Popescu, Șt. Vlădoiu, Bălașa, Căpățînă, Ov. Bic, Baiaram, Fedele, Ofosu, Tudorie Antrenor: Marinos Ouzounidis

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×